Rescriind trecutul

Ma duc in alt club, nici nu apuc sa salut amicii de acolo si deja incep sa vorbesc cu o tipa. Nu i-am dat mare atentie totusi – mai mult decat social.
A 2-a zi ma gandem la ce obisnuiam sa fac sub auspiciul ce am invat, ce e de facut pe viitor:
– A pai albul nu e negru si uite ce as fi putut sa ii spun ( 1 idee chinuita ).
Realitatea e ca as fi putut sa spun nu doar ideea, ci si multe altele.
TOTUSI fiind atent a trebuit sa constat urmatoarele:
– Eram cu o tipa.
– In clubul anterior lasasem o alta tipa care era pregatita.
– Ma dusesem sa ma intalnesc cu prietenii mei.
– Mai mult de social nu prea aveam chef de discutii cu femeile.
In baza acestor lucruri … de ce fac procesul anterior? De ce rescriu ( putin fortat ) trecutul?
Totul mi s-a parut de chenar negru: asa ceva merita undeva egal cu zero!

Aici nu este vorba despre a combina sau nu o tipa!
Procesul inutil suna asa: ceva se producea ( de principiu pe niste fundamente constiente: aveam alta treaba in momentul respectiv ) si dupa un timp incercam sa schimb detaliile astfel incat sa obtin extra credite ( pentru ca daca ma gandesc bine … tipa chiar arata bine. Ce nu se putea mai mult? )
In cele mai multe conditii faceam asta nici macar pe baza a ceea s-a vorbit, ci pe baza a ceea ce nu s-a vorbit / ce puteam sa mai vorbesc cu ea!
Urma un proces lung de munca in care minteam relativ pe fata obtinand concret doar oboseala, agitatie si o lovire de incredere ( pai tu stii astea – la ce ma gandisem – si ai plecat singur?! )
TRIST. Mai bine asa NU!

Comments are closed.

Sep