Nu
O sa fie mai multe puncte in aceasta articol si care o sa se includa in “mirificul” subiect numit: NU.
O sa incep cu partea teoretica si pentru cei mai multi si “fantastica”.
Creierul are 2 parti: constientul si inconstientul.
In timp ce partea costienta poate sa inteleaga conceptul de “nu”, inconstientul habar nu are de asa ceva.
Altfel spus cand cineva va spune “nu” acceptam la nivel constient decizia celuilalt. Totusi la nivel incostient apare o intrebare: de ce m-ai refuzat?
Sa luam un exemplu practic in care sa vedem cum functioneaza logic si normal creierul uman. Cand va urcati intr-un taxi care este primul lucru pe care il faceti?
- Duceti-ma la …
Se poate observa ca formularea este una pozitiva.
Acum, imaginativa alta situatie. Va urcati intr-un taxi si incepeti sa spuneti:
- Nu ma duce la urmatoarele destinatii ….
Pe langa faptul ca este greu de imaginat este si ilogic si implica si o gramada de timp alocat. Ganditi-va cate locatii trebuie sa eliminati pentru ca, prin absurd, soferul sa isi dea seama unde sa va duca.
Si daca aplicati tehnica sa vedeti ca o sa primiti imediat intrebarea:
- Defapt unde vreti sa va duc?
Observati ca este forumulata pozitiva si cere un raspuns in aceeasi nota.
O mica fila de jurnal.
Vad cum lumea in jurul meu este in extaz in momentul in care explic unele lucruri. In general cand vorbesc de comunicare vad cum lumea, chit ca nu spune, gandeste:
- E usor sa spui lucrurile astea acum ca stii sa comunici eficient!
La un moment dat cand il citeam pe Kyiosaki am ajuns la un capitol in care povestea ca se afla in timpul unui training. La un moment dat cineva se ridica din sala si ii spune:
- E usor sa spuneti toate lucrurile astea ( cum se fac banii ) cand ii aveti. Dar pentru noi cei care nu avem este mult mai greu. E aproape imposibil sa pornesti o afacere avand maxim 100$ disponibili pentru ea.
Raspunsul lui a fost ( pregatiti-va pentru cel mai inteligent raspuns in situatia de fata ):
- Am dat de 2 ori faliment. Stiti ce imi doream sa fi avut in acel moment? Sa am si eu 100$ in buzunar sa reincep afacerile. Din pacate pentru mine avem datorii de milioane de $!!!
Revenind la fila de jurnal. E foarte adevarat ca multe din tehnicile din care le predau sunt probabil imposibile pentru cei mai multi. Asta pentru ca aleg acest lucru: sa fie imposibil de aplicat de catre ei.
Haideti-va sa va explic de unde am pornit eu pentru a ajunge sa stapanesc toate aceste tehinice.
Primii 3 ani din viata nu am scos nici un cuvanta. Din partea medicilor am primit urmatorul calificativ: surdo-mut. Toata familia s-a resemnat cu ideea.
Evident acest lucru era nerealist. La un moment dat chiar m-am hotarat sa si vorbesc. M-am gandit ( cat poti sa gandesti la 3 ani ) la varianta cea mai optimista in care poti sa incepi comunicarea cu ceilalti:
- NU.
Da asta a fost primul meu cuvant. Petrecere mare in familie. A inceput sa vorbeasca copilul. Cred ca petrecerea a fost totusi prea mare pentru ca urmatoarele 3 luni nu am mai zis nimic.
In momentul urmator de vorbire, si probabil datorita fericirii pe care am vazut-o in jurul meu, am decis ca stilul e bun si am mers mai departe pe fir. De data asta a trebuit sa arat la ce cugetasem timp de 3 luni:
- NU-bu NU-ni NU-cu!
Cu alte cuvinte: o forma intortocheata la a spune NU bunicu ( probabil ca el insistase cel mai mult sa mai spun ceva ). Si mie, de atunci, nu mi-a placut ca lumea sa insiste peste limitele admise de mine.
Reevaluati situatia putin acum. E adevarat ca acum vorbesc la un nivel foarte eficient si tineti cont cand vedeti, auziti, simiti acest lucru si de unde am inceput!
