Danseaza cu prietena mea
Am scris un articol despre Jose’ Rodriguez. Dupa ce am terminat discutia mi-a zis prietena mea:
- E un tip cu care vreau sa dansez diseara.
A venit seara si la un moment dat stateam blocat intr-un loc cu un prieten. Nu stiam de ce stau acolo, da nici nu puteam sa plec … cand il vad pe Jose’ cum vine spre mine. Direct in el am intrat:
- Stiu pe cineva care vrea sa danseze cu tine. E ok?!
- Da normal. Dar acum dansez cu altcineva. Dupa care vin tot aici.
Ma duc dupa ea. Ea care deja isi punea geaca pe ea si vroia sa se duca la hotel sa doarma.
- Am o surpriza pentru tine!
Pe scurt: mergem si asteptam. Acum ea ca orice om normal: iti face mai repede o racheta functionala pentru Marte decat sa stie sa foloseasc un concept simplu ca asteptarea! Oricum cert e ca la un moment dat il vede si ii zic ca de aici se poate descurca si singura!
Si incepe dansul ( adica si partea unde trebuia sa ajung cu articolul ).
Culmea e ca nu pot sa descriu ce s-a intamplat acolo. Adica pentru mine pot sa rememorez o parte dar in cuvinte nu prea merita efortul. Dar am vazut starea ei. Daca ar fi fost urme de gelozie la mine probabil o un doctor ar fi fost necesar.
Asa doar am stat pe margine si m-am simtit bine. M-am simtit bine pentru ca intradevar a dansat cu ea … adica interactiunea a fost atat de … si acum poate ceva obisnuit pentru el ( ca doar asta face ) … dar pentru ea … poate undeva pe aproape ar bate:
- Ce s-a intampla?
- Nu stiu dar simt inexplicabil o stare de bine. Ai simtit si tu?
Da. Pentru ca am simtit si eu cum s-a simtit!
Se terminat dansul. Eu ma duc sa il salut pe Jose’ si sa ii zic ca ea era cea care vroia sa danseze cu el ( dupa ce l-a vazut ea s-a dus direct la el fara sa mai zic eu ceva ). O aud cum imi zice cu un zambet:
- Ai simtit nevoia sa ii strangi mana … sau ce ?
- Nu … si i-am zis si ce i-am zis lui.
Acum ea: nu ca nu ar fi plutit dupa dansul asta, dar in momentul in care a facut legaturile … deja a devenit confuza intre ce stare de bine sa aleaga: cea data de dans sau ca eu am facut ca el sa se intample!
A vrut sa vorbeasca. I-am zis ca nu e nevoie si ca e mai important sa ramana cu starea pe care o are. Respira destul de greu si primul care mi l-a zis dupa mai multe secunde a fost ca abia isi mai simte picioarele.
Defapt poate corect ar fi sa zic ca era un om care nu stia cum sa mai exprime starea pe care o are. Pur si simplu prin tot ce inseamna canale de comunicare radia starea pe care o avea … si cu toate astea era prea putin sa se poata exprima.
Intr-un final:
- Da acum pot sa merg la hotel ca nu mai vreau nimic si oricum sunt prea obosita sa mai fac altceva.
Ma uitam la ea … bine ca nu e dupa tine in momentul asta:
- Mai bine stai tu pe un scaun, iti mai odihnesti putin picioarele si dupa te pregatesti pentru dansul 2!
Nu stiu de ce perspectiva asta noua pentru ea a devenit mult mai interesanta. Bine recunosc ca a trebuit sa stau cu ea vreo 20 minute ( nu exagerez timpul ) sa isi revina cat de cat si sa revina la o stare mai normala ( a se citi mai cunoscuta ).
Dupa care a mai dansat si a 2-a oara cu el.
Acum de ce s-a intamplat povestea asta? ( din perspectiva mea )
Sub nici o forma nu a fost un eveniment ca sa mai am ce sa scriu. De asemenea nu am scris ca sa ma laud cu ce s-a intamplat ( apropo laudat in cazul de fata … mai ales ca in general majoritatea concep relatiile pe principiul: daca nu mai vorbeste cu nici un altul … atunci e posibil sa castig! … parca nu prea incape vorba de asa ceva )
Cel mai bine o sa dau perspectiva din momentul acela:
Mi s-a parut lucrul corect si normal sa il fac in momentul acela. Nu era experienta mea acolo. Nu era momentul meu acolo. Era momentul ei si experienta ei! Ea trebuia sa isi joace cartea acolo. Ea avea de castigat din asta. Erau sentimentele, si emotiile ei pe care le avea de trait!
Nu am intreabat-o cum s-a simtit pentru ca nu am facut lucrul asta ca sa … doar am simtit ca e lucrul corect pe care il am de facut in situatia respectiva ( lasand la o parte ca suntem sau nu impreuna si alte detalii )
