Soft tv

Imi aduc aminte de un tip care povestea de o companie de soft care isi facuse televiziune interna cu ce fac angajatii in campus ( la munca ).
– Haide repede in alta camera ca niste baieti au descoperit ceva.
… asta in timp ce deja se filma un eveniment – cineva deja facuse ceva. Si intradevar la fata locului cineva descoperise altceva.
– Chiar interesant … a fost concluzia celui care povestea
Chiar mica concluzia, mica fata de ce se pare ca am interpretat eu:
– Ooo. Cineva care face ceva. Si uite in timp ce cineva face … altcineva face altceva si lucrurile merg!

Si totul ar parea bine pana in momentul in care, acum, pun cadran negru!
De ce m-am entuziasmat eu?
Adica in timp ce oamenii se misca, alti oameni, mult mai multi, chiar foarte multi … se misca? Deci ce e asa deosebit aici? Ca apar pe sticla?
Ca sa nu zic ca o gramada de noi descoperiri, desi intradevar sunt lucruri noi, nu ajuta nici pe cei care le-au descoperit! Dar pe altii!
Adica: din gura e usor sa spui si pana la urma si sa faci ceva care sa para util e destul de simplu. De aici pana la avea un produs vandabil care sa ajute si pe altii … ei bine descoperirea poate sa fie inutila in zeci de mii de puncte.

Si problema cea mai mare in astfel de situatii: nu eram eu acolo. Mai grav, in exemplu concret, nu era firma mea.
Deci hai sa ne agitam de dragul de a face ceva in timp ce faceam altceva ( chit ca simplu – traiam ).
Deci nu!
Cadran negru peste tot!
Mai bine ma entuziasmez pentru lucrurile care apar in viata mea sau care altii le fac sa apara, pentru mine, in viata mea.

O noua stare

O impresie imi spune ca am mai scris de ceva similar, dar se pare ca inca nu o recunosc ca fiind starea mea si de aceea mai scriu ( vorba aceea daca mi se intampla un eveniment, e clar ca altcineva a simit acel lucru?! )

Se facea ca nu aveam chef.
Ce era mai deosebit: nu aveam nici un fel de stres.
Faptul ca nu aveam chef nu inseamna ca nu faceam. Bine nu foarte mult, dar ce faceam … nici nu eram entuziasmant, dar nici nu imi displacea.
Pur si simplu nu avem chef de … si aici probabil nu aveam chef de un dialog intern prelung cu certuri .. ce as fi putut sa fac.
Stiu ca la un moment mi-am pus problema daca nu am o problema, dar am zis ca mai bine las lucrurile sa mearga … asa cum merg ele.
Dupa o intalnire cu un prieten … parca m-am mai trezit – pe un subiect total neinteresant.
Dupa un alt timp … stiu ca am iesit si pur si simplu m-am plimbat. Nu era graba, dar nici nu stateam. Ma uitam, dar parca nu priveam.
Totul, TOTUL, cu un calm linistitor pentru mine.
Si ce eram de facut / ce faceam:
– Deci ce este de facut? Asta. Bine asta facem.
Evident ca mai erau ganduri ca puteam sa fac altceva, la care raspundeam:
– Daca era altceva de facut, altceva faceam, DAR concret acum doar asta pot sa fac si odata ce termin … poate ajung sa fac si ce nu se poate face acum.
Desi sunt interesante cuvintele … tonul intern de comunicare era unul foarte calm, dar cumva putin mai apasat cat sa se faca ce era de facut. Cumva comunicarea avea greutate.
Recunosc ca mare lucru sau activitati nu au fost. Multe lucruri rutiniere, in care intradevar nu am realizat nici mare si nici sarea, dar nici nu m-am uitat la televizor.

Pana la urma singurul lucru important aici: cum folosesc mai des starea asta?
– Nu situ, dar pare o idee foarte buna!
Completare dupa o vreme:
Daca ar fi sa adaug ceva la starea asta ( se poate numi de liniste ) ar fi un zambet, pentru ca daca tot esti calm, linistit si relaxat … la atatea cuvinte reconfortante un zambet e chiar de purtat!

Fara harta

Din 2 filme am reiesit cu ideiile astea:
– Loveste din adancul inconstientului. Nici un adversar nu poate fi pregatit pentru o lovitura care nu s-a mai folosit.
Si:
– Se adapteaza mult mai usor cand nu stie harta ( despre un personaj ).
Uaaauuu! Cel mai … Nici nu o sa mai aveam asa …
Dar mai ales pentru Uaaauuu:
– Daca o sa fiu cel mai pregatit pentru 0.0(0)1% din cazuri atunci o sa dau lovitura!
Si intradevar o sa dau lovitura, dar cred ca la loto sunt sanse mai mari sa castig!

Acum situatia nu este de cadran negru, pentru ca idele sunt bune si au un rost. Totusi, accentul si cazul cand se aplica este destul de mic. Chiar mai mult decat redus.
Concluzia e: doar aplicand lucrurile astea sau concentrandu-ma pe ele, tind sa pierd o gramada de informatii ( sa trec rapid cu vederea ). Ca aceste informatii le stiu si sunt simple ( pentru mine ) … tocmai asta ar trebuie sa fie si ideea.
Cei mai multi si pentru cele mai multe situatii ( care se si repeta ) trebuie mers cu raspunsuri standard. Faci pregatirea odata si o aplici de mai multe ori.
Restul de evenimente care nu se petrec nici macar odata in viata … mai incet spre 0 pregatirea pentru ele.

Sub auspiciul invatatului

Intotdeauna mi-a placut sa invat si drept urmare un sistem menit sa ma faca sa invat.
Totusi, trebuie sa te intrebi foarte bine: cat timp vrei sa inveti? Sau: de unde incepe aplicarea a ceea ce ai invatat?
Pentru ca daca te uiti la cei mai multi si la viata in general: mai mult inveti cand esti mic si dupa din ce in ce mai putin. Asta nu inseamna ca ai ceva … sau de fapt chiar asta inseamna: ai ceva ( in cazul de fata: ai informatia, ai invatatura )!
Cat sa inveti sa treci strada. Mai greu la inceput si mai multa atentie e necesara, dar dupa niste ani si zeci de experiente … Evident ca tot mai trebuie atentie, dar pentru aplicarea cu succes a ceea ce stii.

De ce scriu eu lucrurile astea?
O alta metoda de a te motiva sa inveti e sa ti se para ca ceea ce stii … nu ajuta sau nu e de ajuns. Drept urmare cand ajungi la un rezultat bun … da, dar … si ce mai e de invatat.
Exact de asta si scriu: de prea multe ori am stricat interactiunile ( le-am vazut mai stirbit decat erau ) ca sa am motiv sa merg mai departe sa invatat.
Asta, desi foarte pozitiv la capitolul sa mai invatam ceva, e destul de negativ la capitolul incredere, pentru ca daca tot ai invatat si interpretezi ca nu a iesit chiar bine … la ce bun toata invatatura? La ce bun sa mai inveti ceva? ( asta ar mai avea ceva logica ).
Mai mult ( la mine cel putin ): unul din lucrurile care le-am vrut este sa evoluez. In cele mai multe cazuri asta se face prin invatare, dar nu neaparat! Evolutia se poate face:
– Extensiv: pui lucruri noi
– Intensiv: combinarea a ceea ce ai deja ( ce ai invatat ) pentru rezolvarea unor situatii.
Deci un cadran negru la stricarea lucrurilor si interpretarea mai mult a ceea ce s-a realizat pozitiv.

Si mai vad un aspect pentru cadranul negru:
Ca sa inveti cu cap si sa poti sa inveti lucruri noi … tocmai asta zici:
– Gata asta clar stiu sa o fac ( deci partea pozitiva ). Ce mai e de facut? Ce e nou?
Adica iti dai credit pentru ce stii si mergi mai departe.
E practic aceeasi concluzie: cadran negru la stricarea lucrurilor sau la interpretari negative a unor evenimente.
Ce a mers in situatia asta si de acolo plecam mai departe!

N-am avut noroc

Acum sa vedem la ce s-a vrut sa se aplice expresia: n-am avut noroc.
Tot meciul, pana in minutul 80 si ceva, avantaj psihologic din meciul precedent. In acest minut, 80 si ceva, portarul echipei adverse este eliminat, dar cu toate astea meciul intra in prelungiri.
Deci nu e nici un fel de noroc ca echipa adversa joaca cu 1 mai putin, timp de 30 de minute, cu portar … „unu de pi strada”!
Si totusi se ajunge la 11 m si acolo … asta de pe strada – apara mai bine decat portarul de meserie.
– N-am avut noroc!
Sigur … Pe de alta parte sa te iei dupa parerea unui fotbalist … doar daca e cu piciorul, mingea, centrarea … in rest ai probabilitate foarte mica sa ai o parere avizata despre ceea ce se vorbeste!

Pentru ca se vede clar ( conform cele intamplate, petrecute, din trecut si pe care l-au vazut zeci de mii de oameni ) „ca competenta” a fost clara in timpul meciului, dar a lipsit norocul!
Fotbalisti … mai bine alearga decat sa deschida gura.

Fugind de …

NU prea e clar de ce, dar concluzia e ca am ajuns la masina.

Evenimentul ar suna pe scurt asa:
M

Rescriind trecutul

Ma duc in alt club, nici nu apuc sa salut amicii de acolo si deja incep sa vorbesc cu o tipa. Nu i-am dat mare atentie totusi – mai mult decat social.
A 2-a zi ma gandem la ce obisnuiam sa fac sub auspiciul ce am invat, ce e de facut pe viitor:
– A pai albul nu e negru si uite ce as fi putut sa ii spun ( 1 idee chinuita ).
Realitatea e ca as fi putut sa spun nu doar ideea, ci si multe altele.
TOTUSI fiind atent a trebuit sa constat urmatoarele:
– Eram cu o tipa.
– In clubul anterior lasasem o alta tipa care era pregatita.
– Ma dusesem sa ma intalnesc cu prietenii mei.
– Mai mult de social nu prea aveam chef de discutii cu femeile.
In baza acestor lucruri … de ce fac procesul anterior? De ce rescriu ( putin fortat ) trecutul?
Totul mi s-a parut de chenar negru: asa ceva merita undeva egal cu zero!

Aici nu este vorba despre a combina sau nu o tipa!
Procesul inutil suna asa: ceva se producea ( de principiu pe niste fundamente constiente: aveam alta treaba in momentul respectiv ) si dupa un timp incercam sa schimb detaliile astfel incat sa obtin extra credite ( pentru ca daca ma gandesc bine … tipa chiar arata bine. Ce nu se putea mai mult? )
In cele mai multe conditii faceam asta nici macar pe baza a ceea s-a vorbit, ci pe baza a ceea ce nu s-a vorbit / ce puteam sa mai vorbesc cu ea!
Urma un proces lung de munca in care minteam relativ pe fata obtinand concret doar oboseala, agitatie si o lovire de incredere ( pai tu stii astea – la ce ma gandisem – si ai plecat singur?! )
TRIST. Mai bine asa NU!

Cuvinte negative

Desi toata treaba s-a petrecut acum cateva zile ( fata de scrierea articolului ) … nu prea as putea da multe detalii. Probabil mintea mea deja a facut curatenie.
Ce am retinut totusi: o senzatie total negativa. Chiar mai interesant: nu in timpul evenimentului am simtit asta ( desi era prezent si acolo ), ci mai degraba:
– Nu e deloc bine daca continui asa. E chiar de rau!
Poti citi si: daca acum cand sunt la inceput e modest spre negativ … unde ajung continuand asa?!
Si m-am decis sa inchid totul.

Mai in mare situatia era cumva legat de relatii. Intr-o anumita relatie trebuiau puse anumite lucruri la punct. Mai incercasem odata ( relativ cu acelasi limbaj negativ – chiar mentionat ca am fost cam negativ ) si chiar daca am avut dreptate SI mi s-a dat dreptate … concluzia mea a fost:
– De ce am facut eu asta? – cu sensul uite ce prost ma simt.

Am legat asta cu o alta intamplare:
Aveam o poza cu o fata pe telefon. Bine era cu spatele ca important eram eu, dar pur si simplu imi placea poza, cum era imbracata ea SI in momentul in care a fost facuta totul parea in regula cu ea. Dupa un timp mi-am dat seama de ce dezastru emotional este.
M-am intalnit cu ea la aproape un an SI vazand progresul care l-a facut ( ce batea spre 0 ), cupland cu faptul ca nici inainte nu era interesanta … concluzia a fost: schimbam poza acum!
Pur si simplu nu am mai vrut sa fiu asociat cu astfel de evenimente din trecutul meu, in conditiile in care:
Intre noi nu s-a intamplat nimic, am avut zero implicatii emotionale, nu a facut nimic sa ma deranjeze SI chiar mi-a multumit ca am ajutat-o ( ceea ce am facut! ).
Deci totul de bine SI TOTUSI zero asocieri pe viitor cu asa ceva.
In momentul in care am luat decizia limbajul, pentru a fi sigur ca rezolv situatia, era:
– Indiferent cat de negativ a fost trecutul, cate dezamagiri si lucruri de cacat ai facut … e momentul sa treci peste!
Nu cuvintele sunt neaparat importante, ci faptul ca era un limbaj negativ.

A fost aceeasi concluzie: de ce port eu astfel de dialoguri interne, legate de persoane care nu ma intereseaza?

Merita situatia asta un chenar negru ( discutiile negative cu mine ), pentru ca oricat dreptate as avea … daca ma simt asa prost … sigur nu am dreptate fata de mine.
Si in momentul in care inchizi ceva, ca sa ramana inchis, pui altceva care sa iti placa. Sigur … cuvinte placute ar fi, dar nu stiu in legatura cu ce ( desi am mai multe idei ).
Totusi, mie imi pare situatia asta ca: nici nu conteaza ce pun, atata timp cat fac altceva.
Adica a face 0 bani este un nimic, dar fata de a pierde constant milioane acest nimic … deja faci foarte multe!

Eu nu fac asta

Pentru ca nu-ul nu se aude de catre inconstient … reiese: eu fac asta.
Formulat asa, lucrurile se deblocheaza si poti vorbi corect despre ceea ce faci: eu fac asta foarte rar SAU prefer sa fac altceva decat asta.

Ei bine asta ar fi concluzia sau formula la ce urmeaza.
Dar ce nu fac eu?
Totul a plecat de la o discutie cu o prietena. Dupa ce am zis pozitia mea, asa cum o gandesc eu, observ la ceva timp ca ea nu prea era in regula.
– Pai cum poti sa spui asa ceva? – intreaba ea.
Si atunci am recorectat cele spuse, dar legand lucrurile astfel incat sa inteleaga si ea. Nu am schimbat nimic, doar explicatia despre acelasi continut.
Problema e ca am observat la mine:
– O anumita furie cu care am spus noua explicatie.
– Tonul a fost unul de comanda – adica de data asta sa crezi.
Si de aici au aparut niste lucruri si voci care nu prea erau ale mele si care ziceau:
– Eu nu fac asa ceva
– Eu nu fac politie
– Nu imi place sa ridic tonul.
Cu alte cuvinte o programare sociala mai degraba decat propriile ganduri adaptate la situatie.
Realitatea practica si concreta, in ciuda programarii sociale: a mers! Adica a inteles SI nu a mai zis nimic de lucrul asta.

Si atunci de ce sa nu fac eu ceea ce merge intr-o situatie?
Cum sa ma astept la rezolvarea ei, daca eu fac total altceva decat ceea ce trebuie?
Mai bine schimb la mine lucrurile si fac ce e adecvat.
Intradevar nu e placut sa ridici vocea si nici sa dai comenzi altora ( mai ales in relatiile intime ), pentru ca daca ai face asa … chiar ai avea senzatia concreta ca participi ACTIV la mentinerea ei! ( de la pentru ca … e rupere si disociere totala de ideile care NU merita ).
Si ajungem la concluzia initiala: eu fac asta foarte rar.
Intradevar este de evitat sa ridici vocea ( mai ales ca e un efort pentru tine ) si sa dai comenzi pe fata ( pe fata cui? – e presupunere ca si celalalt stie cum se dau comenzile din vorbe … ceea ce nu intotdeauna poate fi adevarat ).
Si atunci de ce s-au inventat lucrurile astea? De ce exista asa ceva?
Simplu: pentru ca sunt situatii care necesita astfel de lucruri.
Drept urmare: de evitat sa faci asa SI de preferat sa treaca timp intre 2 astfel de situatii petrecute cu aceeasi persoana SI totusi cand e nevoie … aplicat de fiecare data.
Atata timp cat rezolva situatia … la mine asta e important: lucrurile sa iasa.

Imi lipsesc certurile

– Stii ce imi lipseste cel mai mult? ( de la fosta relatie )
– Nu
– Certurile.
Si pentru ca el era bun intr-un domeniu … nu inseamna ca stia ce vorbea in altele.
Dar sub iluzia prostiei … ei bine poti prinde si programe total inutile, doar pentru ca cineva te-a impresionat intr-un domeniu.

Ce sa iti lipseasca? Certurile?
Adica de asta ai facut tu o familie ca dupa un timp sa plangi dupa certuri?
Adica nu era familie – dragoste – sex si iubire?
Certurile zici!

Acum din punct de vede moralistic si pentru cei care se opereaza pe inima prin degetul mic de la picior, dar si din alte puncte de vedere SI in mod special aducand de la tine mai multe informatii SI oricum lasandu-l in pace pe celalalt, precum si alte prostii … ei bine ai putea intelege:
De fapt nu sunt certurile alea cele mai grave, ci expunerea de argumente si a avea un oponent de conversatie care sta pe picioarele lui SI isi expune punctul de vedere indiferent de intimidarile tale.
– Mda.

Acum, fiecare poate sa inteleaga ce vrea, DAR mai bine relatiile cu SEX, DRAGOSTE si alte cuvinte similare relatiilor de calitate.
In rest … cadran negru peste astfel de idei:
– Auzi si tu sa-i fie dor de certuri! De rasul lumii.

Sep